“Duminica Floriilor”, una dintre marile sarbatori ortodoxe imbina elementele crestine si precrestine. Este cunoscuta in ortodoxie ca "Intrarea Domnului in Ierusalim” iar in calendarul vechi era considerata ultima zi de Mărţişor şi prima zi oficială de primăvară. Astfel s-a incarcat de ritualuri, obiceiuri şi superstiţii.
In traditia crestina, la Intrarea Domnului in Ierusalim multimea l-a intampinat cu ramuri verzi de finic si cu aceste cuvinte: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9). Invierea lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Sărbătoarea simbolizează astel moartea şi învierea în acelaşi timp căci, potrivit credinţei populare, Lazăr învie şi se transformă în flori.
Este un eveniment de bucurie si sarbatoare care se petrece in comuniune, prin procesiune.
Este traditia ca in acesta zi sa se faca pelerinaj, ca semn de credinta si speranta, sarbatoare a florilor faptelor noastre bune. El ne cheama la un pelerinaj interior, al sufletului, sa meditam la trecerea noastra prin viata si prin lume, sa ne gandim cata lumina am adunat in sufletele noastre si cata lumina raspandim in jurul nostru sau lasam in urma noastra.
In cultura traco-elenă in acesta zi era sarbatorita zeiţa romana Flora, ce simboliza primăvara, supranumita Lăzărica. Face parte din una din formele trace practicate in cinstea lui Dionysos, care avea loc la inceputul primaverii. La baza scenariului ritual era moartea violenta a zeului, bocirea zgomotoasa in grup, iar in final invierea lui concomitent cu eruperea vegetatiei, in bucuria generala a cortegiilor participante.
Aceasta zeita, Flora, in cinstea careia se organizau vestitele sarbatori de primavara, devenise foarte cunoscuta si in Dacia romana. Tradiţiile străvechi vorbesc despre un întreg şi complex ceremonial dedicat acestei sărbători, cu colinde şi ritualuri practicate de către femei. Dar si numeroase practici populare legate de cultul mortilor.
Cele doua zeitati preistorice, Lazar si Flora, provenite din straturi culturale diferite (tracic si roman), inrudite in ceea ce priveste scopul final (renasterea vegetatiei la inceputul unui nou ciclu calendaristic), sunt celebrate in Calendarul popular in sambata lui Lazar si in Duminica Floriilor.
In procesul de adaptare la conditiile si imprejurarile naturale sau la mediul in care traiesc credinciosii ei, Biserica crestina a fost nevoita sa adopte simboluri care nu au nici un temei evanghelic sau biblic in general . Astfel noi romanii ortodocsi nu folosim ramuri de finic pentru Duminica Floriilor, ci ramuri de salcie folosita cu diferite sensuri in traditiile religioase precrestine si apoi si in crestinism. Simbolismul salciei a fost foarte bogat la popoarele necrestine, cu precadere la slavi si la popoarele baltice.
Planta de apa, prezenta ei era legata de locurile unde izvoraste apa din pamant, simbol al vietii noi, infloritoare, dar si cale de acces in lumea subpamanteana, a mortii. Salcia este prezentata ca simbol atat al mamei cat si al fecioarei, al rodniciei pantecelui si al castitatii; al celor vii si al celor morti. Totodata, vechii greci i-au atribuit salciei si calitati magice. Este numit „copac sacru” in Grecia antica, acest copac plin de seva vietii, faptul ca ea isi leapada florile inainte ca rodul sa se lege; ca ea de fapt nu se inmulteste prin seminte, ci prin puterea de a arunca vlastari.
In lumina revelatiei crestine salcia capata sensuri si adevaruri mai profunde, aduce cu ea invataturi, sensuri si simboluri, motivatii ce vor face ca salcia sa inmugureasca, nu la portile intunecate ale Infernului, ci la portile stralucitoare ale cerului, exprimand cu precadere bucuria de a trai. Pentru puterea ei regeneratoare de viata, salcia a fost asemuita lui Hristos si mladitele ei cu credinciosii crestini. Si ca adevarata putere de viata este in noi insine, ne revine noua sa adapam aceasta viata din nemuritoarele izvoare ale "apei vietii"si sa ajungem sa traim prin noi insine, adevarata noastra menire, aceea de a fi fii ai vietii, ai lui Dumnezeu.
Cateva dintre traditiile si superstitiile de la noi:
După ce este sfinţită la biserică, salcia se aduce acasă şi se agaţă la icoane sau deasupra ferestrelor şi a uşii tot timpul anului. Bătrânii spun că ramurile sfinţite te apără de necazuri şi ocroteşte căminul.
În ajunul sărbătorii este bine să faci curat în casă şi să aeriseşti nu doar cuverturile, ci şi hainele.
Busuiocul este, la rândul lui, un alt simbol magic al descântecelor de dragoste şi un remediu miraculos pentru frumuseţe şi sănătate. Tot ce trebuie să faci este ca la miez de noapte să fierbi firişoare de busuioc iar cu apa respectivă să te speli pe cap şi pe faţă.
Inaintea Marii sarbatori de Florii, fetele mari din Banat si Transilvania obisnuiesc sa puna o oglinda si o camasa curata sub un par altoit. Dupa rasaritul soarelui sunt luate si le folosesc in farmecele de dragoste si sanatate.
Pe de altă parte, nu este indicat să te speli pe cap chiar în ziua de Florii, dacă nu vrei să albeşti înainte de vreme. Dacă trebuie totuşi să faci acest lucru, foloseşte apă sfinţită.
O altă supertiţie amuzantă spune că cei care nu cinstesc această mare sărbătoare se vor umple de pistrui.
Un alt obicei moştrenit din bătrâni este acela ca femeile să împartă celor săraci plăcintă şi preparate speciale din peşte. Se spune că dacă ai peşte pe masă în ziua de Florii, te bucuri de bunăstare tot anul.
Se dau citeva ramuri de salcie la vite ca sa manince, iar livezile si viile sunt impodobite ca sa dea roade bogate.
Traditia mai spune ca asa cum va fi vremea de Florii, asa va fi si in prima zi de Pasti.
De Florii se sarbatoresc toti cei cu nume de floare. Aproximativ 1,5 milioane de romani isi serbeaza onomastica in Duminica Floriilor.
Florin, Viorel, Narcis, Bujor, Crin, Ghiocel, Margareta, Lacramioara, Romanita si multe, multe alte flori, la toti le doresc din inima sa ramana curati ca florile a caror nume poarta, sa fie daruiti cu sanatate si bucurii si o viata cat mai frumoasa si indelungata. LA MULTI ANI TUTUROR FLORILOR DIN LUME!
si un pastel despre sarbatoarea Floriilor scris de Vasile Alecsandri la 1868
